Cum ne ajută eticheta anvelopelor?
|
Cum ne ajută eticheta anvelopelor? |
Cum ne folosim de eticheta anvelopelor pentru a reduce consumul și a micșora distanța de frânare.
Începând cu noiembrie 2012, producătorii de anvelope au fost obligați să își eticheteze produsele după un model similar cu etichetele electrocasnicelor. Dorința Comisiei Europene a fost de a ușura clienților procesul de alegere. Ei ar trebui să aibă la îndemână un instrument prin care pot compara diferitele produse existente în piață.
Eticheta anvelopelor prezintă 3 categorii de informații:
- Clasa de aderență la frânarea pe suprafață udă;
- Clasa de rezistență la rulare care în final determină consumul de combustibil;
- Zgomotul la rulare emis de anvelope în mers.
Clasa de aderență la frânarea pe suprafața udă se împarte în 7 clase (de la A – cea mai bună la G – cea mai slabă). Distanța de frânare între clasa G și clasa A poate fi cu până la 30% mai scurtă în cazul celor mai performante.Rezistența la rulare care determină consumul de combustibil este împărțita tot în 7 clase. Un vehicul montat în set complet cu anvelope în clasa A a rezistenței la rulare poate să ofere o economie de combustibil de până la 20% față de un set de anvelope clasa G.
Deși etichetarea anvelopelor ar trebuie să ajute clientul în luarea deciziilor cu privire la marca și tipul anvelopelor pe care le achiziționează, până în acest moment, producătorii nu au oferit un sistem prin care valorile de pe etichetă să poată fi ușor măsurate.
Atenție!
Trebuie avut în vedere că etichetarea se aplică produsului când este nou. Anvelopele sunt produse care se uzează, modificându-și caracteristicile în timp. Cu alte cuvinte, o anvelopă cu etichetare A-A atunci când este nouă, odată ce se uzează, caracteristicile sale pot deveni egale sau chiar mai slabe față de o anvelopă care are etichetarea B-B atunci când este nouă.
De reținut faptul că fiecare producător își etichetează singur produsele și nu există în momentul de față un organism unic, European, care să certifice clasele în care încadrează producătorul anvelopa respectivă.
La cumpărare
La alegerea anvelopelor trebuie să cereți vânzătorilor toate datele prezente pe eticheta produselor pe care urmează să le achiziționați, referințe de la alți utilizatori (chiar dacă sunt calitative și nu cantitative, pot ajuta decizia).
Un indicator foarte bun care arată gradul de tehnologie care a contribuit la categoria de pe etichetă este investiția anuală în cercetare. Cereți și aceste informații vânzătorilor. Un buget mare de cercetare, cu siguranță se va regăsi și în calitatea produselor și în corectitudinea datelor de pe etichetă.